Cartea Preludiu - Arta Seducției

Cumpără și tu cartea Preludiu - Arta Seducției

Doar 37.00 RON Cumpără

trim.ro

Prostia cu puterea de a distruge o relatie

Uite cum reușesc femeile să afle ce vor este un articol în care poți afla despre Conundrum, o tehnică de a fi pe care femeile o folosesc pentru a afla ceea ce vor de la un bărbat și pentru a se situa astfel în controlul acestuia (al bărbatului).

De această dată, acum, în rândurile ce urmează afli de ce acest fel de a fi al femeilor, mai ales atunci când vine vorba despre această nouă generație de bărbați (de ceva vreme și mai ales în viitor, tot mai mulți bărbați aleg și își vor alege femeile cu care se vor înconjura nu în baza nevoilor primare ci a nivelului deosebit de emancipare ajunși) se constituie în minusul (prostia) cu puterea de a distruge o relație.

Insistând a insinua ceea ce nu este adevărat, ceea ce știrbește imaginea sau integritatea unui bărbat sau are puterea de a pune pe bărbatul supus acestui fel de a fi în postura de a se justifica, femeile crează premise negative în baza cărora bărbații vor avea tendința de a se îndepărta de ele, de a nu și le mai dori (pe acele femei), de a fi triști, scoși din sărite, sătui de a le mai suporta și avea (pe ele, aceste femei sufocante) în preajma lor.

Despre ce este vorba?

Uite câteva exemple:

  • El are o problemă la locul de muncă. În urma unor împrejurări nedorite, se crează un context complicat și fără voia sa un oarecare bărbat ajunge în punctul în care riscă să fie concediat. Nimic din ceea ce s-ar spune despre el nu este adevărat, clar nu este vina lui în contextul creat, iar când ajunge acasă și caută să găsească o soluție cu puterea de a face totul să se termine cu bine, ea îl întreabă: “Cumva te-ai culcat cu soția șefului?” sau “Ai fost atât de neglijent?” sau “Ești sigur că nu este vina ta și că nu ai făcut precum se insinuează?”.

sau

  • Amândoi (el și ea) hotărăsc (iau împreună decizia) ce anume să facă în următoarea perioadă de timp; în ce vacanță să meargă, dacă să se mute împreună sau nu, cum să își investească banii sau la ce film să se uite împreună la sfârșitul săptămânii. Până în ziua când ar trebui să se întâmple efectiv ceea ce au stabilit împreună,el își vede de ale lui în timp ce ea, atunci când lui îi va fi lumea mai dragă și totul va merge se pare că prea bine, îl va întreba: “Ești sigur că asta îți dorești și că nu este nimic altceva ce ai omis și nu ar fi trebuit a îmi spune?” sau “S-a întâmplat ceva rău?” sau “Ce se întâmplă?”.

sau

  • El își vede de ale lui, își folosește timpul în care nu este împreună cu ea util, iar atunci când în sfârșit ea se hotărăște să îl caute (prilej cu care, în accepția ei, ceea ce ea face este foarte mult, un fel de favoare, ca și cum ar fi un gest pe care el nu l-ar fi făcut sau face niciodată) și de cum are ocazia să-i spună ceva (să i se adreseze lui) îl întreabă și afirmă în același timp: “Dormeai? Da, cu siguranță dormeai” sau “Te deranjez? Da, mereu când vreau să vorbim ai ceva mai bun de făcut” sau “Vrei să te las în pace? Normal că asta vrei, la urma urmei doar eu te sunt, iar dacă nu este așa, atunci cu siguranță eu sunt cea care te sună de cele mai multe ori”.

Adică, femeile în astfel de situații au tendința de a-i trata pe bărbații cu care au ales să fie într-o relație ca pe niște copii, inapți, mincinoși sau incapabili. Se comportă cu ei ca și cum aceștia nu au habar de ceea ce fac sau spun, ca și cum ei ar avea nevoie de o mamă sau și mai rău, ca și cum într-un astfel de context ele au dreptul de a le cere lor să se justifice iar ei ar trebui musai să admită că ar avea o vină pe care desigur, se pare că ele sunt dispuse a face orice pentru a-i determina a o recunoaște.

În asemenea cazuri, deși nu există un temei, ele scotocesc, caută să provoace și testează cu scopul de a scoate la iveală ceva ce ele știu că ar putea să existe și să nu fi fost dezvăluit de către bărbatul de lângă ele.
Se comportă paranoic și sufocant, caută să scoată la iveală ceea ce nu există, insinuează că ele ar fi singurele sincere și cu adevărat deschise în comunicarea și hotărârile dintre ei (el și ea); în realitate se folosesc de o tehnică de comunicare (ce are la baza principii psihologice, tactici și metode foarte puternice și efective) foarte puternică capabilă să dea rezultate cu bărbații din trecut (aceia care își alegeau femeile în baza instinctelor primare) și să-i îndepărteze definitiv, scoată din sărite și facă să nu-și mai dorească a le mai auzi, întâlni sau vedea vreodată, pe bărbații din noua generație (aceia care își aleg femeile cu care se înconjoară în baza nivelului deosebit de emancipare ajunși).

Cazuri concrete în care femeile fac ceea ce printre altele, odată cu trecerea timpului au demonstrat că se pricep cel mai bine a întreprinde - îi îndepărtează pe bărbații cu care au ales să fie într-o relație, aceia care la rândul lor au ales să fie într-o relație cu ele și care dacă sunt liniștiți și își văd de ale lor nu este pentru că au ceva de ascuns, pentru că le-ar înșela sau pentru că ar fi niște inapți ci pur și simplu pentru că nu se tem, nu stau treji nopțile întrebându-se dacă au motive pentru care să-și suspecteze jumătatea de trădare sau neimplicare, își trăiesc fiecare zi ca și cum ar fi ultima nu visând la o dragoste imposibilă, sucită, presărată cu tot felul de drame sau identică cu ce poți citi prin cărțile de povești ci gândindu-se la cum efectiv zi de zi să fie cât mai mult timp alături de femeia pe care și-au ales-o partenerul lor de viață și alături de care să petreacă tot mai mult timp în care să facă tot ceea ce se poate face în doi.

Ele sunt nesigure, ferm convinse a fi jumătatea cea mai puțin iubită și mai ales aceea care investește cele mai multe resurse, sigure de faptul că ei sunt niște incapabili sau nedemni de încredere și că trebuiesc supravegheați și ținuți în frâu în permanență și de aceea, chiar dacă nu există premisele iar în relația de cuplu există tendința creării unui echilibru, ceea ce se va genera va fi scandalul, starea de conflict și tensiunea, acel dezechilibru și acele momente de încordare, frustrare și neîncredere care mai devreme sau mai târziu vor duce la dispariția sentimentului de iubire, la neîncredere, iar mai apoi la destrămarea relației de cuplu și despărțire.

Este vorba despre un fel de a fi, justificat și poate cu sens acum câteva zeci de ani în urmă, pe vremea când poate bărbații nu erau ajunși la nivelul de emancipare de acum, unul care în prezent nu poate folosi la nimic constructiv ci doar la a distruge ceea ce de altfel ar putea fi deosebit.
Este acea prostie cu puterea de a distruge generată de încăpățânare, teamă, neîmpăcarea cu sine sau aviditatea după siguranță și control.

Dacă nu corectată chiar de la început, această atitudine stupidă de a fi este acea prostie cu puterea de a distruge ceea ce ar putea fi frumos fără a fi existat vreodată premisele la care abia într-un final se va ajunge; la început nu era tensiune pentru ca pe parcurs să se creeze datorită insistențelor și a felului de a fi, mai întâi a fost încredere și liniște pentru ca mai apoi totul să degenereze într-o permanentă ceartă și neîncredere, așa cum de la dăruire, necondiționat și pur și simplu se ajunge la silă, scârbă și tristețe.

Tu, ai o părere? Dacă da, atunci scrie chiar acum ceea ce crezi despre acest articol!

Se încarcă...

Cumpără și tu cartea Preludiu - Arta Seducției

Doar 37.00 RON Cumpără

Trim.ro logo (v5)

Cine este Avram Cosmin?

Avram Cosmin este autorul cărților:

  1. Introducere - Arta Seducției (Descărcare gratuită)
  2. Preludiu - Arta Seducției (Cumpără și tu cartea)
  3. Be a WINNER - Get the LOVE YOU want (Happiness and Success Series) (Paperback , Kindle Edition )

De asemenea, Avram Cosmin este creatorul Sprindo

Pentru mai multe detalii vizitează www.avramcosmin.com

În funcție de interesele tale poți să:

Introducere
Arta Seducției
Descărcare gratuită(limba română)
Preludiu
Arta Seducției
Cumpără(limba română)
Be a WINNER
Get the LOVE YOU want
Cumpără
Paperback , Kindle Edition (limba Engleză)

[x] Închide

Susține și tu www.Trim.ro! Dă chiar acum click pe unul dintre cele două butoane de socializare.

Trim.ro - Totul despre Dragostea Adevărată © 2012